Nevasta lui Reghecampf cheamă procurorii DNA la FRF: „E o golănie fără margini”. Intermediarii acuză regulamentul, FRF le răspunde că au semnat ca primarii

Nevasta lui Reghecampf cheamă procurorii DNA la FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Oamenii acreditați de FRF să intermedieze transferurile de jucători sar la gâtul federalilor, după ce aceștia le cer să-și reînoiască înregistrările și să plătescă încă o dată taxa.
  • Oficialii FRF sunt acuzați de rea intenție și de faptul că obligă foștii impresari să cumpere contracte fără nicio valoare și să plătească taxe inutile.

Impresarii de jucători au devenit intermediari anul trecut, dar nu s-a schimbat doar denumirea meseriei acestora ci și modul de acreditare la Federația Română de Fotbal. Cei care doreau să devină intermediari cu acte în regulă, recunoscuți de FRF trebuiau să se depună mai multe documente și să plătească o taxă de 1.500 de euro, fără această recunoaștere neputând să intermedieze transferuri. Astfel au ajuns pe lista cu intermediari acreditați de FRF cinci persoane. Unii dintre ei au obținut avizul federației chiar la finalul anului trecut. Ceea ce nu știau era că FRF cere acreditarea în fiecare an, chiar dacă de la data la care au primit precedentul aviz nu a trecut nicio perioadă de transferuri.

„Nu eram nebun să plătesc înregistrarea și să nu pot face nimic cu ea”

Cei care s-au acreditat la finalul anului trecut au ajuns la concluzia că au aruncat banii pe fereastră. Intermediarii se revoltă după ultimul anunț FRF. „Eu am plătit în 19 octombrie taxele, iar în ianuarie mă pun să plătesc din nou, deși n-a trecut nicio perioadă de transferuri. Perioada de transferuri începe pe 26 ianuarie. Am fost obligat să fac o cerere pentru persoană fizică și una pentru persoană juridică și am plătit în total 3.000 de euro. Apoi a mai trebuit să achiziționez 10 contracte tipizate a câte trei foi, care au costat 500 de euro. Problema e că sunt înseriate cu anul 2015 și nu mai sunt valabile. Aceste contracte sunt și în limba română, ori eu sunt obligat să fac contractul în engleză pentru un jucător străin. Dacă îl fac în engleză nu-l mai recunoaște FRF, pentru că nu e al lor. Era clar că o plătesc pentru 2016, din moment ce am făcut cererea în octombrie. Nu eram nebun să plătesc o taxă și să nu pot face nimic”, explică neregulile din regulament intermediarul Cristian Hossu.

De aceeași părere cu el sunt și ceilalți intermediari acreditați de FRF. Soția lui Laurențiu Reghecampf a comentat pe facebook această anomalie și a cerut intervenția DNA-ului. „O golănie fără margini! Și eu m-am păcălit. Trebuie să intre DNA-ul iar peste ei. Oare nu se mai termină hoția din țara asta?”, s-a întrebat aceasta pe site-ul de socializare. 

Răspunsul FRF la aceste acuze este că intermediarii nu cunosc regulamentul care îi privește și care a fost aprobat încă din primăvara lui 2015:

„În legătură cu acuzele aduse de domnul Hossu Cristian, înregistrat la FRF ca Intermediar pentru anul 2015, precizăm că printre documentele solicitate la dosarul pentru admiterea înregistrării este inclusă și Declarația Intermediarului prin care acesta își asumă cunoașterea și respectarea Statutului și regulamentelor FRF, inclusiv a Regulamentului privind Intermediarii, ediția 2015.

În Anexa 2 – Înregistrarea Intermediarilor, punctul 1, din respectivul regulament este stipulată următoarea prevedere: „Orice persoană fizică sau juridică care intenționează să acționeze în calitate de Intermediar se va înregistra la FRF. Înregistrarea va fi valabilă pentru un an de zile. În luna ianuarie a fiecărui an, trebuie reînnoită înregistrarea ca intermediar. Prin excepție, pentru anul 2015 înregistrarea Intermediarilor va începe în luna aprilie”.

Departamentul Licențieri și Afilieri

 

ProSport a scris recent despre conflictul de interese în care se află soții Reghecampf după întoarcerea antrenorului în România. Cazul încălcării regulamentului FRF privind intermediarii de jucători poate fi citit mai jos.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×